DESPRE MONEDA VIITORULUI

DE UNDE VINE MONEDA DIGITALA?


Dacă ne gândim la goana noastră permanentă după bani, la faptul că nu există zi de la Dumnezeu să nu rostim cuvântul BANI sau PLATĂ, FACTURĂ, DATORIE etc., suntem obligați să recunoaștem părerea ”părintelui sociologiei moderne”, Adam Ferguson, care susținea că societatea comercială face oamenii slabi, dezonoranți și indiferenți față de comunitatea lor. Poate cineva să îl contrazică, chiar și după mai bine de 200 de ani? Din contră, oamenii au devenit din ce în ce mai veroși, hulpavi fără nici cea mai mică măsură, gata oricând să înghită munca și bunul altuia fără justă cauză. Așa se face că judecătorii, și ei din același aluat, nu mai prididesc cu înțelegerea și motivarea pricinilor, adesea cu strâmbătate, altfel de cum scrie la lege. Motiv pentru care trebuia să apară și un Guvern Mondial care să le zăpăcească pe toate, mai ales acolo unde treaba ar părea că merge mai bine. Și, vin dânșii cu dușmanul binelui, adică MAI BINELE. Poți să te împotrivești? Păi NU, că la ei este MONEDA. Așa s-au și ales să reprezinte ei omenirea. Știu domniile lor ce îi trebuie săracului, ca să îl curețe mai bine de piei să nu miște decât din buze.
De aici mi-a venit și ideea să ne plimbăm puțin spre timpuri de mult trecute și să scoatem din memoria istoriei povestea MONEDEI, cu atât mai mult cu cât apariția MODEDEI DIGITALE, sau CRYPTO CURRENCY, nu mai trebuie așteptată pentru că este în piață. Este adevărat că oamenii încă nu au totală încredere în această versiune a banilor, pe care nu îi poți pipăi sau strânge la piept, deși CARDUL le dă senzația că undeva în spatele unor pereți există moneda „adevărată”, mult dorită. Total greșit. Acolo, în acele încăperi, sunt doar niște omuleți, slujbași cu niscai simbrii bune, care îți plimbă ție, truditorule de rând, sumele de bani în care crezi, dijmuindu-te cât se poate de mult, numai pentru această plimbare și eventuala staționare a banilor.
Tot acolo, în burțile nesătule ale băncilor, mondiale sau locale, cine mai are, că noi românii, prin grija guvernanților, nu mai avem, tot comerciantul trebuie să ducă repejor bănuții ca să nu îi confiște hulpavul stat. Stat care stă, dincolo de presupusul legal secret bancar al tranzacțiilor, cu lupa pe tot ce mișcă în buzunarul tău, să mai pună o taxă pe un respirat sau un oftat neaccizat. Și, chiar dacă ai muncit pentru acei bani, îi depui și îi scoți, la nevoie, iar plătești, căci bancherul are burtă de popă și trebuie să trăiască bine, chiar dacă se-nfruptă din banii tăi.
Dar, chiar dacă timpurile moderne ne ajută să călătorim pe distanțe mari ne și obligă să interacționăm cu sistemul bancar, fără de care nu se mai poate. Un sistem creat în secolul al XI-lea de către Cavalerii Templieri, tot pentru a ajuta călătoriile, adică pelerinii spre Ierusalim, pentru a nu fi prădați de hoți. Pe vremea aceea nu erau carduri și trebuia să cari aurul și argintul prin desagi. Așa a apărut CAMBIA, sau scrisoarea de credit, folosită și în zilele noastre.
Să pornim, dară, prin tunelul timpului, la izvoarele monedei. Mai întâi de toate, ce este MONEDA? Este una dintre invențiile care au revoluționat istoria omenirii și prin care s-au accentuat schimburile comerciale. Moneda face ca valoarea de schimb a mărfurilor să fie exprimată prin intermediul unor obiecte similare, cu o valoare convențională garantată printr-un însemn și recunoscută de participanții la actul de comerț. Simplu, ca buna ziua, că de aceea e mare invenție.
Dar, până să apară această convenție, oamenii aveau nevoie să schimbe între ei diverse produse. Atunci trebuia ca produsele respective să fie apreciate valoric, să fie măsurate într-un fel. Așa, unele mărfuri capătă valoare monetară, cum sunt animalele domestice sau sclavii. Un produs cu o valoare monetară foarte importantă a fost SAREA. De la ea vine și termenul de SALARIU, din limba latină. Mai putem adăuga și altele, folosite ca monedă de schimb unele chiar și în zilele noastre: brânza Parmigiano, boabele de cacao (America Centrală), cărămizi presate de ceai (Asia Centrală), crucile Katanga (Congo), pieile de veveriță (Rusia Evului Mediu), zdrobitorul de cartofi bafian cu care îți cumpărai o soție dacă plăteai 30 de bucăți (Republica Camerun), bănuții Kissi, niște bare de fier în formă de T care au la cele două capete un picior și o ureche. Bănuții Kissi se grupau în câte 20 de bucăți, iar cu 1-2 Kissi cumpărai un sac de portocale sau banane, pe o vacă dădeai 100 Kissi, iar ca să-ți cumperi o mireasă plăteai 200 Kissi. Egiptenii cumpărau cu bijuterii, amerindienii cu dinți de balenă și pene, iar în China, din lipsa monedelor de pe piață, se primeau la schimb cuțite mari de bronz. Și lista poate continua cu produse specifice diferitelor zone geografice.
Plata cu servicii în muncă se practica, vezi relația dintre boieri și țărani, dar se considera principiul ”folosești sau pierzi”, dacă nu aveai nevoie imediat ce dădeai produsul. Odată cu apariția monedei, se obținea un venit imediat și îl foloseai mai târziu. Era și mai puțin efort administrativ, decât organizarea serviciilor de muncă. În plus, se putea percepe taxă pe orice agent sau tranzacție.
Perioada premonetară datează de mii de ani, de când societățile faraonice făceau tranzacții integrate cu Imperiul Khmer. Tranzacțiile de credit și troc includeau ca marfă la schimb argintul. În jurul anului 3.000 î.Hr., egiptenii aveau relații comerciale și cu sumerienii, folosind piese de aur. Se folosesc apoi lingouri din metalele prețioase care se cântăreau la târguri. În mileniul al II-lea în Babilon bucățile de metal prețios se puneau în săculeți de in sigilați și cântăriți în prealabil.
Și, în sfârșit, vine și momentul nașterii primei monede pentru care nu se mai folosea cântarul ci se numărau piesele însemnate și cu o masă regulată. Această monedă apare, după mărturiile istoricului grec Herodot din Halicarnas, dar și al tezaurului descoperit de arheologi în 1905, în regatul Lydiei (Turcia de azi), în timpul regelui Alyattes (605-561 î.Hr.). Aceste monede erau realizate din Electrum, un aliaj natural din argint și aur adunat din aluviunile râului Paktos care trecea prin capitala Lydiei, Sardes. Monedele din electrum erau subdiviziuni ale staterului grecesc (unitate de măsură a masei, echivalentă cu 14,1 g), de la jumătăți până la a nouăzeci și șasea parte dintr-un stater (0,14-0,15 g). Acest aliaj, denumit leukos chrysos – aur alb, avea o compoziție variabilă de aur și argint, dar tehnologia separării celor două metale de valori diferite încă nu era descoperită. Din acest motiv, încrederea în această monedă nu era totală, mai ales pentru comercianții din afara Lydiei. Problema a fost rezolvată prin însemnele statale, deci garanție a emitentului pentru valori egale la monede cu masă egală din electrum. O soluție salvatoare, pentru că acest aliaj se găsea din abundență în Lydia.
Alte cetăți grecești din jur sau orașe-state, precum Milet, Phoceea, Samos și Efes, au bătut monede proprii, având de asemenea această resursă de aliaj, electrum, iar boom-ul rezultat în comerț a adus o mare bogăție în regiune.
Pe la mijlocul secolului al VI-lea, se descoperă tehnologia separării aurului de argint, iar regelui Cresus, fiul lui Alyattes, îi revine meritul de stabili un standard bimetalic, realizând moneda de aur și staterul de argint. Așadar, prima monedă de aur care a fost bătută vreodată a fost ” Regii Lidiei” (561-546 î.Hr.). Aversul acesteia prezenta un leu, simbolul statului, în confruntare cu un taur, iar pe revers era imaginea în relief a unui pumn, simbol al greutății sau punctului de origine.
În anul 546 î.Hr., Cyrus al II-lea Cel Mare, regele Persiei, asediază cetatea Sardes, capitala Lydiei. Accesul perșilor la monetăriile lydiene a permis acestora să bată, de atunci, monedele proprii, dareicul de aur și siglonul de argint, care au avut, datorită Imperiului Persan, o circulație mult mai mare, de la Marea Egee până în India.
Cele mai frecvente monede, în perioada arhaică din Grecia, au fost cele din electrum și staterii din argint, mai puțin din aur, datorită abundenței din minele de argint din jurul Atenei. Aceste monede reprezentau în mod simbolic orașele prin zeități locale, plante sau animale din zonă.
Despre perioada Clasică a monedelor din Grecia (479-336 î.Hr.), când crește și calitatea artistică a lor, dar și multe alte lucruri interesante, chiar și despre denumirea de MONEDĂ, vom vorbi în episodul următor.
Până atunci reflectați asupra nașterii unei noi convenții a lumii comerciale, a unei invenții care va schimba, în bine, viața oamenilor, dependenți, fără doar și poate, de aceste simboluri de schimb de mărfuri. Aceasta este moneda OneCoin, despre care puteți afla toate amănuntele de achiziție și curs valutar accesând următorul link:https://www.onecoin.eu/signup/jennyfer66